A history of Targu Jiu

Acum un an la sfarsitul lui martie am avut ocazia sa merg la Targu Jiu. Am stat foarte putin, dar m-am indragostit la prima vedere.
M-am indragostit de un loc extrem de linistit, unde poti respira aer curat si unde oamenii zambesc fara sa ceara nimic la schimb.
Am stat intr-o pensiune superba, undeva aproape de iesirea din oras, unde am invatat cat de important e sa iti respecti clientii si sa ii tratezi mai degraba ca pe prieteni, decat ca pe niste necunoscuti. Oamenii aceia desi stiau ca vom ajunge la 2 dimineata, au stat si ne-au asteptat cu ceai si ceva de mancare.
Eram in delegatie asa ca ne-am trezit devreme si am incercat sa rezolvam cat se poate de repede problemele pentru care venisem. Si eram tare stresata, dar am uitat de tot in momentul in care am iesit din pensiune si am vazut muntii inzapeziti in zare.Cand am terminat ce aveam de rezolvat ne-am zis ca doar
nu am facut atata drum si sa nu vedem Ansamblul Brancusi.
Ma asteptam sa fie ceva spectaculos, dar sincer nu ma
asteptam sa fie asa....
Pe o pajiste de un verde perfect sta Coloana Infinitului facuta parca sa sprijine cerul nemarginit.

Iar parcul, parcul Brancusi te lasa fara cuvinte.
Acum cativa ani o cunostinta s-a casatorit alaturi de alte cupluri pe 14 Februarie la Poarta Sarutului. Mie la momentul respectiv imi parea ceva foarte dragut, ceva iesit din comun. Pana nu am ajuns acolo nu am inteles de fapt ca locul ala e magic. Trebuie doar sa vezi Poarta Sarutului si parca intri in cu totul alta lume. O lume parca mult prea frumoasa pentru ca noi muritorii de rand sa o intelegem .


Si apoi Masa Tacerii . Am ramas cateva secunde parca fara respiratie, caci chiar asa merita privita si respectata... in tacere.
Nu cred ca stiu cuvinte care sa poata descrie la adevarata lor valoare lucrarile lui Brancusi. Pur si simplu magnific, mirific si exceptional imi par mult prea mici.



Targu Jiu are si alte locuri care merita vazute. Centrul orasului era in reconstructie anul trecut si nu stiu daca au terminat lucrarile, dar este un loc incarcat de istorie.
Iar locul ce m-a facut sa ma indragostesc iremedibil de orasul asta e "Casa memoriala Ecaterina Teodoroiu". Un loc ascuns pe o staduta la iesirea din oras. Casa in care eroina a crescut alaturi de fratii sai e acum ingrijita cu draga inima de o nepoata a Ecaterinei. Am ramas uimita de ce am vazut in acele doua camarute din lut. Un pat mic, o masuta cu cateva scaunele si cateva documente care atestau eroismul fara limite al Ecaterinei Teodoroiu cam atat poti gasi in acea casuta. Dar printre aceste cateva lucruri parca ii simti prezenta si parca te face sa te gandesti ca lucrurile care noua ni se par importante sunt de fapt ... nimic. Nu ar trebui sa fim nemultumiti de ceea ce nu avem, ar fi cazul sa ne bucuram din tot sufletul pentru ceea ce avem.
Va pun mai jos cateva poze, sper sa va placa si sper din tot sufletul sa vizitati orasul. Pentru ca merita din plin.